Nihil

Incepi sa-mi treci prin viata asemenea cum vantul
Strecoara in uitare paduri si stanci si mari
Dar dintre toate astea,mai dulce ti-e mormantul
Ce ma va tine vesnic inchis in departari
Tu nu auzi in suflet,ca-ti bate iarasi sensuri
O inima pe care ti-o umpli cu venin
Ti-am zis vreodata eu ca vin si sa nu vin,
Chiar de a fost asa,intr-un buchet de versuri?

Meta

Sunt prima stea din prima dimineata
Chemarea sangelui,si glasul de mormant
Dorinta de uitare si pamant
Sunt tot ceea ce moare fara sa aiba viata

Sunt soapta unei nopti fierbinti de vara
Primejdia si-alegerea din vis
Atingerea iubirii,si poarta din abis
Mirosul de lavanda,surasul ce-o sa doara
Sunt coarda de vioara,ce-i place ca vibreze
Dar nu sunt eu acordul cu farmecul divin
Nici cantecul de care tot sufletul ti-e plin
Ci doar cosmarul vietii ce vrea sa inceteze.

O alta zi (doar una pe an)

Sunt pietrele ce strigă durerea ca pe-o mamă
Culcate între lacrimi ce-au plâns atâtea ploi
Călcate sunt de noapte şi nebăgând de seamă
În sufletele noastre,rămânem mult mai goi

Un greu sfârşit, o Moarte, o straşnică dorinţă
Cu patos cer Uitării, plutind în suferinţă
Să nu-mi ating-Amorul, podoaba mea divină
Cum să te pierd Iubire, când tu îmi dai lumină?
Şi umbre, şi-ntuneric, surâs ori lacrimi reci
Mă doare însă Dorul când văd că iarăşi pleci.
Te-afunzi în depărtare, şi n-auzi cum te strig
Şi-n braţe-nloc de tine îmi şade-un aprig frig.

Când mii de ape tulburi m-ar osteni haine
Să spele din păcatu-mi, tu crede-mă mai bine
Nimic întreg sub Soare nu naşte-n mine străluciri
Decât iubirea ta ascunsă; la fel, ascunse oglindiri
Să nu te temi frumoaso, de-ororile lumeşti
Voi face ca-n visare, deasupra să pluteşti
Iar eu cu gust de sânge, zdrobit, voi apăra
De-a omului ruină, cu drag, inima ta.

Ştiu, ea nu e la mine, căci dintre-atâtea rele
Te îndoieşti de vorba şi gândurile mele.
Ce vină am? Tot stau şi-nteb, şi nu găsesc
Dar sper să nu îmi fie vina aceea că iubesc
Când clopotele sparte, din mănăstirea noastră
Începe-vor să bată, răsari iar la fereastră
Să-mi fi un far, şi drumul să mi-l arăţi tăcută,
Prin noaptea cea de sticlă, nebună, prefăcută.

Iar azi când arzi în casă măreţe lumânări
Una pe an, şi-apoi le stingi ca apele din mări
Gândeşte-te la mine, iubeşte-mă o clipă
Chiar de acum iţi pare c-ar fi de timp risipă
Şi pune-ţi o dorinţă, ce numai tu o ştii
Iar de mi-e Viaţă, Moarte, ţi-o voi îndeplini

Acum iţi las lăcate, şi chei, şi închisoare
Un gând, un trandafir, şi lacrimile-amare
Căci plâng, da, plâng, iubita mea copilă
Şi-mi plânge Universul de spaimă şi de milă
Of, teama-mi e de multe dar toate fără preţ
Şi-mi seamănă povara cu muntele semeţ
Nimic nu m-ar clinti să plec şi-a te uita
Şi uite, totuşi azi mă tem, dar de dorinţa ta.

Scriptum

Ce-ţi place să adori,al meu călău iubit?
Câmpiile cu flori
Sau eu să fi murit?

Cum crudă eşti ca mierea ce frânge buze moi
Eu te-aş lua la mine,în sufletul greoi
Cu ochii tăi de muză,să mă ucizi tăcut
Rupând din vocea-ţi caldă,strigăt mut
Asemeni unui câine,de poală să-ţi agăţ
Trufaşe giumbuşlucuri,să-mi dăruieşti un băţ
Pe care să-l arunci în cale să zdrobească
Sărutul mort al Lunii şi raza ei lumească
Să-ţi crească aripi iară,şi să înoţi în piept
Când somnul mă ucide,să faci să mă deştept
Căci singura fiinţa cu drept asupra mea
Să râdă,să ucidă,nu-i alta decât ea
Şi-această ea,eşti tu,firava mea copilă
Atât de inocentă,te-asemeni c-o zambilă
Atât de neînfricată,prin sabie tu treci
Perfida lume hâdă ce-ar vrea ca tu să pleci
Şi să mă laşi uitării,eu tot nu te-aş uita
Sărutul să ţi-l neg?Ştii că nu te-aş nega
Doar aş pieri sub bolta cu stele luminoase
Fără s-aud ce alţii zic-minciunile lor crase
În mine loc nu au,şi n-or trezi simţire
Ştii…eu deja sunt plin.De doruri,de iubire
În minte cu-al tău chip,în viaţa eu răzbat
Îţi spun toate acestea,azi,când întins pe pat
Mai număr clipe rele care te ţin departe
Durerea şi minciuna,trezirile deşarte
Dar sunt ceva real,cu ochii mei ce rătăcesc
Asupra ta scump înger…aş vrea să te opresc

Dar tu să stai nu vrei,şi-ncep a ma ruga
Ca nu cumva să mă-nţelegi când n-oi mai fi în umbra ta

Şi dându-mi seama astăzi că pentru tine-s mic,
De-acum,în loc de poezii o să mai scriu…nimic.

Blestemata

Nu e vreun vis pierdut,nici chiar coşmar
A glodului fiinţa,acum eşti în zadar
Mişcarea-ţi de felină,odată adorată
Acum e doar o ţintă,ce oamenii-o arată
Din trupul tău de divă,odată înflorind
Cu ură de păcate,reci cărnuri se desprind
Sunt mai bătrân ca tine,copilă blestemată
Dar n-ai vrut să te-adapi din lacrima-mi sărată
Ţi-am spus cuvinte răsărite;vlăstarul unei vechi iubiri
Dar ţi-ai ascuns sub pleoapa tâmpă,numai încremeniri
Îţi pierzi de-atunci din ceas în ceas lumina orbitoare,
Ce-odată te-nalţa,minune-ntre fecioare
Nu pot să-ţi zic nimic,fără să mă gândesc
La viaţa ta mizeră.Şi-o clipa mă opresc
Să îmi adun imagini cu o frumoasa fată
Aceea care nu mai eşti,fiinţa blestemată

Padurea

Aş sta în pădure,pe muşchiul uscat
Nebun şi visând că poate-am uitat
de tine
ştii bine, c-atât de greu îmi pare uneori
că duc o cruce ce nu e a mea
mă simt perfect doar când din nori
cu lacrimi,totul m-ar uda.

Şi în pădure să fac foc
acelaşi joc
ce l-ai jucat şi tu în mine
Dar vezi,pe când eu ard durerea uscăturii,
tu,neştiind în ea ce ţine,
tu,foc ai dat pădurii
Şi-ai ars chiar tot
copaci bătrâni,şi iarbă,şi crângul înverzit
aşa să crească nu mai pot
dar poate asta ţi-ai dorit

Ascultă doar cum plânge visul
ce l-ai ucis,căci tu mereu ucizi
laşi urme grele înţesate,ca paşii de omizi
şi fac…am terminat cu zisul…

Un loc în mine
şi-am să sap cu o secure
şi-o să îngrop ascunsă bine
cenuşa ce cândva a fost pădure

Cui?

Nu sunt nimic ce poate cauti,de-aceea nu vreau sa ma vezi

Sau sa ma simti,iubesti,oricate,nu vreau macar sa poti sa crezi

De-ar fi sa-ti spun ceva ce poate nu ti-a zis nimeni pan-acum

Nu tie,ci oricui din lume,eu spun ca nu am nimic bun

Vorbele ce se nasc din mine,mai mult sunt dor de intuneric

Nu-s visul ce-l astepti de mult,nimic feeric

De-o sa ma-ntrebi ce nume am,ce lupte port,nu-ti voi raspunde

Eu vin de nicaieri iubire,si ma indrept inspre niciunde

Si nu te-as fi oprit o clipa din drumul tau,eu chip de ceara

Sa te intreb daca mi-ai spune ce spui oricui,in orice seara

Ci doar sa-ti spun ca dintre-atatea podoabe ce nu stralucesc

Doar tu ma tulburi.Doar atat.Atat am vrut sa iti soptesc

Ce altceva sa-ncerc sa strecor in al tau suflet obosit

Si mort de-atat amor trecut,dar care inca n-ai gasit

Si ce sa-ti cer?Sa ma iubesti?Cand nici eu nu ma pot iubi

Sa-ti spun cate-am vazut in lume doar asteptand ca tu sa vii?

Nu.Stiu ca niciodata,in calea ta,pe drumul meu

N-or inflori stropi de petale,ci spini si tot ce este rau

Ce rosturi sa gasesc in mine,sperand ca-n ele o sa crezi?

Si ce minciuni s-arunc in graba,sperand ca nu o sa le vezi?

Cine esti tu?De unde stii ca tie-ti scriu pierdutul vers?

Si cum ai crede in cuvantul intins pe foaie lung si sters?

Iti zic.Tu esti acea pe care-odata pe strada am privit-o lung

Sau cea pe care am iubit-o,vrand pres la talpi sa ii ajung

Ori poate-ai nostri ochi,s-au intalnit pe undeva.

Poate m-ai intrebat de ora.Eu nu ti-am spus nimic de ea.

Tu esti statuia ce statea,pe-o banca-n parc cand eu treceam

Sau tu treceai pe langa mine cand eu la tine ma gandeam

Cine esti tu dintrea atatea,si oare cum ai sa-ntelegi?

Pe tine te iubesc?Esti tu?Acum tu trebuie s-alegi.

Si poate dupa ani,si ani,cand totul se va fii sfarsit

Tu vei apune intr-o seara,tot nestiind ca te-am iubit.