O alta zi (doar una pe an)

Sunt pietrele ce strigă durerea ca pe-o mamă
Culcate între lacrimi ce-au plâns atâtea ploi
Călcate sunt de noapte şi nebăgând de seamă
În sufletele noastre,rămânem mult mai goi

Un greu sfârşit, o Moarte, o straşnică dorinţă
Cu patos cer Uitării, plutind în suferinţă
Să nu-mi ating-Amorul, podoaba mea divină
Cum să te pierd Iubire, când tu îmi dai lumină?
Şi umbre, şi-ntuneric, surâs ori lacrimi reci
Mă doare însă Dorul când văd că iarăşi pleci.
Te-afunzi în depărtare, şi n-auzi cum te strig
Şi-n braţe-nloc de tine îmi şade-un aprig frig.

Când mii de ape tulburi m-ar osteni haine
Să spele din păcatu-mi, tu crede-mă mai bine
Nimic întreg sub Soare nu naşte-n mine străluciri
Decât iubirea ta ascunsă; la fel, ascunse oglindiri
Să nu te temi frumoaso, de-ororile lumeşti
Voi face ca-n visare, deasupra să pluteşti
Iar eu cu gust de sânge, zdrobit, voi apăra
De-a omului ruină, cu drag, inima ta.

Ştiu, ea nu e la mine, căci dintre-atâtea rele
Te îndoieşti de vorba şi gândurile mele.
Ce vină am? Tot stau şi-nteb, şi nu găsesc
Dar sper să nu îmi fie vina aceea că iubesc
Când clopotele sparte, din mănăstirea noastră
Începe-vor să bată, răsari iar la fereastră
Să-mi fi un far, şi drumul să mi-l arăţi tăcută,
Prin noaptea cea de sticlă, nebună, prefăcută.

Iar azi când arzi în casă măreţe lumânări
Una pe an, şi-apoi le stingi ca apele din mări
Gândeşte-te la mine, iubeşte-mă o clipă
Chiar de acum iţi pare c-ar fi de timp risipă
Şi pune-ţi o dorinţă, ce numai tu o ştii
Iar de mi-e Viaţă, Moarte, ţi-o voi îndeplini

Acum iţi las lăcate, şi chei, şi închisoare
Un gând, un trandafir, şi lacrimile-amare
Căci plâng, da, plâng, iubita mea copilă
Şi-mi plânge Universul de spaimă şi de milă
Of, teama-mi e de multe dar toate fără preţ
Şi-mi seamănă povara cu muntele semeţ
Nimic nu m-ar clinti să plec şi-a te uita
Şi uite, totuşi azi mă tem, dar de dorinţa ta.