Scriptum

Ce-ţi place să adori,al meu călău iubit?
Câmpiile cu flori
Sau eu să fi murit?

Cum crudă eşti ca mierea ce frânge buze moi
Eu te-aş lua la mine,în sufletul greoi
Cu ochii tăi de muză,să mă ucizi tăcut
Rupând din vocea-ţi caldă,strigăt mut
Asemeni unui câine,de poală să-ţi agăţ
Trufaşe giumbuşlucuri,să-mi dăruieşti un băţ
Pe care să-l arunci în cale să zdrobească
Sărutul mort al Lunii şi raza ei lumească
Să-ţi crească aripi iară,şi să înoţi în piept
Când somnul mă ucide,să faci să mă deştept
Căci singura fiinţa cu drept asupra mea
Să râdă,să ucidă,nu-i alta decât ea
Şi-această ea,eşti tu,firava mea copilă
Atât de inocentă,te-asemeni c-o zambilă
Atât de neînfricată,prin sabie tu treci
Perfida lume hâdă ce-ar vrea ca tu să pleci
Şi să mă laşi uitării,eu tot nu te-aş uita
Sărutul să ţi-l neg?Ştii că nu te-aş nega
Doar aş pieri sub bolta cu stele luminoase
Fără s-aud ce alţii zic-minciunile lor crase
În mine loc nu au,şi n-or trezi simţire
Ştii…eu deja sunt plin.De doruri,de iubire
În minte cu-al tău chip,în viaţa eu răzbat
Îţi spun toate acestea,azi,când întins pe pat
Mai număr clipe rele care te ţin departe
Durerea şi minciuna,trezirile deşarte
Dar sunt ceva real,cu ochii mei ce rătăcesc
Asupra ta scump înger…aş vrea să te opresc

Dar tu să stai nu vrei,şi-ncep a ma ruga
Ca nu cumva să mă-nţelegi când n-oi mai fi în umbra ta

Şi dându-mi seama astăzi că pentru tine-s mic,
De-acum,în loc de poezii o să mai scriu…nimic.